Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Malaxorul cu artgothici, zânatici şi reviste

August 2011

* Antologia ARTGOTHICA 2011, Ed. A.T.U., Sibiu, 2011. E vorba de un volum colectiv de poezie, editat de Asociaţia Artgothica Sibiu cu prilejul ediţiei a II-a a Taberei Internaţionale de Poezie Sibiu-Cisnădioara, organizată în perioada 21-24 iulie a.c. Au fost antologaţi 46 de poeţi, din toate zonele României, inclusiv din Basarabia (şi din diaspora, un scriitor român, Constantin Dragoş, stabilit în Aachen, Germania), mare parte dintre ei fiind prezenţi la acest eveniment cultural de excepţie. Pentru patru zile, aşadar, Sibiul a fost Capitala Poeziei românilor de pretutindeni. S-au recitat poezii (la Atrium Cafe, Cercul Militar Sibiu şi la Templul-cetate din Cisnădioara), s-au prezentat reviste (Familia – Oradea, Verso – Cluj, Ziarul de duminică – Bucureşti, Caiete Silvane – Zalău, Singur – Târgovişte, Mozaicul – Craiova, Cenaclul de la Păltiniş – Sibiu) şi cărţi ale participanţilor (Ion Mureşan – Cartea Alcool, Ioan Moldovan – Mai nimicul, Adriana Lisandru - despre ea, niciodată • sur elle, jamais, Laurenţiu-Ciprian Tudor – Apostolul verilor, Adrian Munteanu – Orele tăcerii, Ştefan Doru Dăncuş – Scrum • Cendre, Baubec Izzet – Ultimul romantic, Anca Mizumschi – Versouri, Aleksandar Stoicovici – Vineri, Viorel Păcală – Tablouri care decupează ziduri, George Asztalos – Zoon Poetikon şi, cu voia dvs., Daniel Hoblea – Gâlceava himerelor, în interesanta interpretare a preotului-scriitor Călin Sămărghiţan). În calitate de reprezentant al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, am prezentat numărul 78/ iulie a.c. al revistei Caiete Silvane (dedicat Zalăului) şi cele mai recente apariţii ale Editurii Caiete Silvane (Györfi-Deák György – Curiozităţi sălăjene; Viorel Mureşan – Colecţia de călimări; Viorel Tăutan – Impresiile unui călător tomnatic; Szabó Vilmos – Desene - Rajzok; Dina Horvath – Poeme în crinolină; Primăvara Poeziei 11 Költészet Tavasza; Ioan-Viorel Bădică – Brâncuşi după Brâncuşi). Printre momentele memorabile ale acestei upanişări întru poezie au fost recitalurile poeţilor: Ion Mureşan, Ioan Moldovan, Adrian Suciu, Leo Butnaru, Lucian Vasilescu, Adriana Lisandru, Laurenţiu-Ciprian Tudor, Adrian Munteanu, Ştefan Doru Dăncuş, Dan Herciu, Florian Silişteanu, George Precup, Aleksandar Stoicovici, Marius Ştefan Aldea şi, nu în ultimul rând, intervenţiile actorului Mihai Bica, rugat de unii participanţi să recite din versurile lor. Felicitări pentru reuşita organizării şi mulţumiri pentru găzduire Asociaţiei Artgothica Sibiu, preşedintelui ei – Călin Sămărghiţan şi tuturor celor ce l-au ajutat în temerara sa iniţiativă! Şi, fireşte, aşteptăm colaborarea poeţilor prezenţi la eveniment cu grupaje de versuri (însoţite de o fotografie şi un scurt CV). * Laurenţiu-Ciprian Tudor, Apostolul verilor, Ed. Arania, Braşov, 2007. Autorul s-a născut în 1973, la Braşov. Este sociolog, consilier psihologic şi educaţional, trainer, şi formator. A fost membru în Corala de muzică bizantină „Ikon” din Braşov şi în Corul mixt de cameră „Concentus”. A obţinut, în 2006, premiul III pentru poezie la Festivalul de literatură „Moştenirea Văcăreştilor” de la Târgovişte. Diploma de Onoare şi Premiul Arania pentru creaţie literară (Braşov, 2007). Din decembrie 2007, împreună cu poetul Adrian Munteanu, este iniţiatorul, în Braşov, al unui grup de scriitori şi artişti, denumit Grupul de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi”, printre invitaţii acestuia numărându-se: Adam Puslovic, Liliana Ursu, Adrian Suciu, Călin Sămărghiţan, pictorul Gabriel Stan, cvartetul Gaudeamus, actorii Mihai Bica şi Silvian Duică etc. Pe lângă Apostolul verilor (care, deşi „datează”, e cel mai recent volum de versuri al său), autorul a mai publicat volumele: Teama de cerc şi fuga după aripi (poezie, Ed. Lux Libris, Braşov, 2003), Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme (Ed. Lux Libris, Braşov, 2004), Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan (Ed. Arania, Braşov, 2009). Câteva referinţe critice despre acest volum: „Cartea de faţă este povestea lirică a unei dedublări fundamentale (…), care bântuie istoria culturii încă de când Platon a introdus distincţia dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce este imuabil, etern, perfect, şi ceea ce este nestatornic, pieritor şi corupt. Este traseul initiatic al eului decăzut care îşi caută jumătatea primordială, eul genuin, printr-o dramatică tatonare a lucrurilor susceptibile a fi purtătoare de esenţe: eternul feminin, elementele embrionare, ideea de ou şi de zbor, figurile mitologice şi divinităţile tutelare. Între eul arhetipal şi eul corupt, primul fiind pasiv, în aşteptare, cel de-al doilea – ofensiv, în cautare (…) » (Mona Mamulea); „Aş putea spune despre poezia lui Laurenţiu Tudor că reprezintă, în primul rând, o modalitate de exprimare a unei experienţe intelectuale. Putem vorbi despre Apostolul verilor (Arania, 2007) ca despre un complex discurs generat de tensiunea devoalării şi a ascunderii. Şi nu se poate omite că autorul caută fondul mitic care să vibreze la propriile acorduri, provocând poezia prin mit” (Adrian Lesenciuc); „Prin vârstă, mai degrabă însă prin promoţie (prin generaţia de creaţie, dacă vrem), Laurenţiu-Ciprian Tudor (…) putea fi ispitit, literar vorbind, de mai delectabilele registre ale nouăzecismului, douămiismului, fracturismului: nepăsarea la ideatică, sfidarea conştiinţei teoretice, amputarea, ca să zic aşa, a organului metafizic (unii am auzit că jubilează obraznic la această carenţă), absenţe înlocuite, de regulă, de mistica abluţiei în sordidul cotidianului ar fi, între altele, însuşirile acestor confrerii; şi s-ar mai adăuga, dacă suntem atenţi, deopotrivă lipsa organului pentru cultură, aceasta reducându-se la aceştia, ca la epileptici, pe spaţiu îngust, de exemplu la încropirile grupusculelor sau cislei. Din contra însă, cum spuneam a propos de cartea lui de debut, Laurenţiu-Ciprian Tudor nu a evitat întâlnirea cu conceptualul, îl va reafirma totuşi numai după o petrecere prin retortele obscure ale duhului liric (…)” (A.I. Brumaru). Amintim că Laurenţiu-Ciprian Tudor a mai apărut în paginile revistei noastre, în ianuarie 2008, cu o recenzie consistentă la volumul de debut al poetei Adriana Lisandru, De-a baba oarba, şi în noiembrie 2008, într-un interviu luat de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş. Din Apostolul verilor vom cita, pentru cititorii Caietelor Silvane, poemul Lecţie despre pietre: „noaptea e o extensie a pietrei/ somnul e o piatră/ ce visează/ amputat e visul pietrei/ de tălpi/ rupte sunt fluierele picioarelor/ mute pietrele/ toate fac nevroză/ pe care Freud nu o poate vindeca/ piatra nu se poate vindeca decât cu râu/ sau spărgând capul/ sculptorului/ piatra risipitoare se micşorează/ se nisipeşte/ o piatră cu soare e o piatră singură/ ca o sete în mijlocul Saharei/ ca o conservă de sete”. * Aleksandar Stoicovici, Vineri, Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2011. Născut în 1988 la Timişoara. Membru fondator al cenaclului Virtualia din Iaşi şi membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara. Debutează în revista Symposion (Iaşi, 2003). În volum debutează cu Înger modern (poezie, Ed. CD Press, 2006). În 2011 îi apare al doilea volum de versuri, Vineri, şi o carte de publicistică, Dunărea deportaţilor – poveşti de viaţă din Bărăgan 1951-1956 (Ed. Mirton, Timişoara, 2011). În postfaţa volumului Vineri găsim patru referinţe critice semnate, în ordine, de: Florin Caragiu, Călin Sămărghiţan, Mircea Bârsilă, Eugen Bunaru, iar pe coperta a IV-a încă doua, respectiv ale lui Cornel Ungureanu şi Felix Nicolau. Vom survola, „ciupitativ” (vorba lui Rafail Noica), câteva dintre ele (cine vrea să aprofundeze subiectul, să-şi comande volumul pe internet): „(…) Mesajul sofianic, specific Ortodoxiei, răzbate din interstiţiile acestor texte cu forţa unei poetici, dar şi a unei mărturisiri – la limită – şi cu aromă arhaică, pe care o degajă un teluric sfinţit, iconizat (…)” (Florin Caragiu); „(…) El construieşte un alt univers, cu o profundă marcă ontologică, mult mai personalizat, departe de suprarealismul ambiguu, un univers care marchează trecerea înspre un plan secund, revers, frizând un fantastic de factură lirică prin excelenţă (…)” (Călin Sămărghiţa); „Timişoreanul Aleksandar Stoicovici a copilărit în Moldova Nouă (…). Capacitatea de a-şi ridica la rang poetic amintirile este însoţită, în cazul acestui tânăr poet din stirpea celor insurgenţi, de ştiinţa de a construi viziuni, unele justiţiare, cu valenţe parabolice, altele – metafizice, şi de o iscusinţă precoce în ceea ce priveşte ipostaza de «operator de limbaj» (…)” (Mircea Bârsilă); „(…) Poemele se remarcă prin forţă şi amplitudine discursivă, prin curajul de a-şi asuma sondarea şi transfigurarea unor teme grave ale realului, contracarate însă de ştiinţa unei detaşări retorice (…)” (Eugen Bunaru); „Aleksandar Stoicovici mi se pare unul dintre cei mai interesanţi, vii, dinamici, vitali poeţi ai ultimului val. Aş risca să-l alătur unei serii de poeţi ai graniţei, de poeţi ai limitei, din care fac parte, lângă Vasko Popa şi Miodrag Pavlovici, excepţionali autori bănăţeni precum Duşan Petrovici, Slavomir Gvozdenovici, Liubiţa Raichici. (….) Poet al uni timp al literaturii, dar şi al unui spaţiu literar, Aleksandar Stoicovici defineşte, cum puţini o fac, un Banat al scrisului tânăr” (Cornel Ungureanu); „(…) Aleksandar Stoicovici scrie cu vână despre lucruri grave. Asemenea unui muribund cu ochiul ciudat de viu, el vrea să mestece cu privirea toate gesturile umanităţii. Inciziile practicate de el sunt precise şi eficiente: taie exact acolo unde e ceva de văzut. (…) de undeva din pod, a scos un bisturiu metaforico-metonimic cu care ciopârţeşte banalitatea până îi dă forme explozive. Un poet cu stofă de chirurg plastician”. Până aici, „critica”… De aici, poezia: „oasele numerotate/ sau sânul de fecioară bine păzit sub capul felinei // (transparenţa aerului dintre noi/ ar putea fi sublimă/ plină de lămpă ce dezvăluie/ amprente de aur/ pe zidurile Dunării // plânsul peştilor sub apă/ e la fel de asurzitor ca odinioară // urmărind logica dorinţei/ ne imaginăm că suntem două statui/ în faţa cărora îngenunchem/ şi ne rugăm)” (sânul de fecioară. zidurile Dunării). * Leonard Ancuţa, Iubirea e amintirea unui viol, Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2011. Pe scurt, despre autor: s-a născut în 1974 la Drăgăşani (jud. Vâlcea). Din 1993 se mută la Bucureşti. În 1998 este admis şi urmează cursurile Facultăţii de Filozofie, la Universitatea din Capitală. Debutează în volum cu romanul Control (Ed. Tritonic, Bucureşti, 2009). În 2010 îi apare încă un roman, Infernul (Ed. Tracus Arte, Bucureşti). Iubirea e amintirea unui viol e primul volum de poezii al lui Leonard Ancuţa, cu scurte cuvinte introductive semnate de Traian T. Coşovei, Mihail Vakulovski şi Ioan S. Pop, din care spicuim: „Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al percepţiei (…). Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace când vehemente, când înstrăinate, dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii. Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente… (Traian T. Coşovei); „O poezie sinceră şi făţişă, care se pare că nu are în plan să ajungă vreodată în manualele şcolare. Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gândeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gândeşte şi deşi nu exagerează cu cuvinte «din alea» (care nu lipsesc, însă), zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mâini” (Mihail Vakulovski); „Leonard Ancuţa trece de la poezie la proză şi de la proză la poezie cu o grabă frenetică, obsedat de ideea de a pune stăpânire şi a exploata acel timp al creaţiei care poate dispărea în orice clipă, de la oricine se adapă din el. Sub atanorul în care-şi prepară deliciile şi otrăvurile poetice, Leonard Ancuţa pompează combustibili cu asiduitate, riscând uneori să supraîncălzească agregatul, dar până la urmă poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul” (Ioan Es. Pop). Vom cita un poem mai scurt şi mai „cuminte” din acest volum non-conformist şi provocator: „sunt o păpuşă vânătă/ o jucărie cu zâmbet/ stricat // atârn de străzi/ între oameni caut/ o rezonanţă// un efect doppler/ cercuri care se rotesc/ unele în altele/ tot mai mici/ până se termină în mine/ punct // nimic/ ca şi cum aş fi într-o zonă/ netrecută pe hartă // simpatic/ vacant/ un coş apărut pe obrazul unui mort // dragostea mea îşi caută o nouă gazdă” (corp gazdă). Şi trei strofe din finalul poemului viol ce deschide volumul: „(…) sunt mizeria care face trotoarele/ să arate pregătite/ pentru fotografie/ infamia care dă putere personajelor/ sunt trenul care face dragoste/ cu femeile // sunt execuţia/ măiastră din fiecare cuvânt/ fără moarte n-ar exista nici dragoste până la moarte/ nici artă // sunt o bucată de pământ/ singura locuibilă/ şi am reacţii adverse când văd pe stradă/ oase luminând albastru sub piele/ ca neoanele/ şi nu le pot spune/ aş vrea să fim aerul şi etanolul/ combustia unei ţigări (…)”. * Igor Ursenco, S.T.E.P. (priză universală), Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2011. Volumul a obţinut Premiul special al juriului la Concursul Naţional de Proză Scurtă „Pavel Dan” 2010. Despre autor aflăm că s-a născut în 1971, că este scriitor, scenarist, filosof, teoretician al culturii, freelancer, traducător polyglot. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A îngrijit două Antologii de poezie și proză scurtă din spațiul românofon, respectiv „Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureşeană și basarabeană contemporană” şi „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală”. Prezent el însuşi în Antologia poeziei maramureşene de la origini pînă în 2009 (2010) şi în Antologia prozei scurte transilvane actuale (2010). Premii naţionale şi regionale pentru proză scurtă, poezie şi eseu. A mai publicat volumele: „Logos”, tatăl meu : mama mea „Imago” (versuri), 1997/2009; retina akashică (scenarii film artistic & piese de teatru), 2009 ; Teo-e-retikon (eseuri trans-culturale & glose meta-semantice), 2009: apoptosium (versuri), 2010; EgoBesTiaR (eseuri trans-culturale), 2011. Şi acum sintetic, două referinţe critice despre S.T.E.P.: „(…) Faptul că autorul poate depista, cu ironie divină dacă nu chiar sardonică, legături de adâncime şi interconexiuni disparate ale fenomenelor, nu îl încurcă deloc să îşi împărtăşească, frăţeşte, cu cititorul, experienţa şi cunoştinţele vaste. Dar cea mai mare realizare a sa rezultă desigur din efectul terapeutic la care eşti supus chiar în procesul lecturării. Textele lui Igor Ursenco te «curăţă» definitiv şi ireversibil: ca după programarea final ăpe cuşeta lui Freud sau la prima confesiune făcută Papei de la Roma. Între cele două opţiuni permise, cititorul se poate bucura de libertate totală” (Alexander Mikizov); „(…) chiar de la acest prim volum de proză scurtă e neîndoielnic faptul că Igor Ursenco îşi propune să prelungească un soi de atitudine avangardistă faţă de limbaj şi existenţă, promovată, pe latura ei suprarealistă, mai cu seamă. Dacă eşti curios să asisţi la un experiment de extrapolare a tehnicilor picturii şi ale filmului suprarealist în scriitură, te poţi conecta fără nicio restricţie la «priza universală» a volumului S.T.E.P., semnat de douămiistul basarabea (…). Autorul mizează pe efectele contorsionării datelor reale, pe asociaţia liberă a formelor şi semnelor, pe amestecul profanului cu sacrul, a obişnuitului cu supranaturalul” (Aliona Grati). Să ne „conectăm” la S.T.E.P. prin această „decriptare” halucina(n)tă a autorului: „La fel şi «soarta» terestră, construită pe «arhitectura» şubredă a «destinului», e «in-FORM-ată» de o mitologie arhitecturală inerentă, în care cele patru categorii de bază – Sfinţii şi Teroriştii, Epilepticii şi Poeţii (S, T, E şi P) – joacă «rolul» de elemente originare ale ADN-ului existenţial”. * Ioana Bolba, Singura pasăre de pradă, Ed. Galaxia Gutenbergm, Târgu Lăpuş, 2011. Autoarea s-a născut în 1973, la Oradea. Este absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, secţia Litere a Universităţii din Oradea (1996). Şi-a terminat masteratul în cadrul Facultăţii de Litere cu lucrarea „Literatura română în context universal”. A fost profesor şi realizator TV la TTV Oradea, în prezent fiind manager general în domeniul privat. Coature, împreună cu Eugen Evu, a volumelor Cartea Întâia a Întâlnirilor şi Cartea a Doua a Întâlnirilor. A publicat în revistele: Cafeneaua politică şi literară din Drobeta Turnu Severin (secretar general de redacţie), Solteris (Mangalia), Viaţa de pretutindeni (Arad), Nova Provincia Corvina (Hunedoara), Legea Românească, Caietele Oradiei (Oradea), Agera (Stuttgart). A obţinut Premiul pentru debut la concursul Festivalului internaţional Ars Maris, ediţia a IV-a (Reghin, 2010), juriul fiind compus din scriitorii: Victor Cubleşan (preşedinte), Ioan-Pavel Azap, Ştefan Manasia, Ioan Moldovan, Radu Ţuculescu. Singura pasăre de pradă este volumul de debut al Ioanei Bolba. Iată ce scria poetul Ioan Moldovan pe coperta a IV-a a cărţii: „ (....) cum se ştie, drumurile, căile, cărările poeziei sunt încurcate. De cine? De poezie, desigur. (...) Important este, zic eu, că Ioana Bolba e pe drumuri. Pe drumurile poeziei. Poate va ajunge la locul ei, la casa ei. Cu acest debut ne oferă un jurnal de călătorie poetic”. Pentru cititori, primul poem din „jurnalul” liric al Ioanei Bolba: „pescăruşi amorţiţi/ şi-au umplut pliscurile cu sare/ mai scormonesc o plajă plictisită/ mai întorc zborul cu aripile // jos, / miros de urme şi ierburi amare // umerii tăi se fărâmiţează în vântul de/ seară/ tace lumina din noi // ea vorbeşte doar când soarele/ e doar iluzia că suntem muritori” (Requiem). * Augustin Mocanu, Boju – 800 de ani, Ed. Tradiţii Clujene, Cluj-Napoca, 2011. Autorul este un vechi colaborator al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, publicând, de-a lungul timpului, numeroase articole pe teme etnologice în revista Caiete Silvane. La Editura Caiete Silvane a C.C.A.J.S. i-au apărut volumele: Pe cel deal cu dorurile. Folclor poetic din judeţele Maramureş şi Sălaj (2001); Folclor din Ţara Silvaniei (2004); Colinda „Fata de maior” (2006); Folclor poetic, Antologie din aria Codru-Valea Sălajului (2007); Cultură populară tradiţională – studii şi articole (2009); „Mult mă-ntreabă inima” (Antologie a cântecelor de dragoste şi dor din aria Sălaj-Codru (2010). Etnologul Augustin Mocanu a mai publicat la alte edituri: Ceas pe ceas alungă – Folclor poetic (Baia Mare, 1970); Du-te dor şi vino dor. Folclor literar din Sălaj (Zalău, 1972); Floare de rai. Antologie de poezie populară de dragoste (Zalău, 2004); Nadiş – 620 de ani. File dintr-o monografie (Baia Mare, 2007); Epică populară în versuri. Balade şi colinde-balade din Zona Codrului şi Sălajului (Baia Mare, 2007); Colinde mioritice din zonele Codrului şi Sălajului. Corpus de texte poetice (Baia Mare, 2008); Nume de persoane în judeţul Ialomiţa (Slobozia, 2009); La fântâna lină. Colinde străvechi din Câmpia soarelui (Slobozia, 2009). Cartea de faţă este o versiune a celei apărute în 2005, Boju – 790 de ani. „Cauze subiective – scrie autorul în Prefaţă – m-au determinat să public atunci ceea ce ar fi fost potrivit să apară abia în 2014, când satul împlineşte 800 de ani de existenţă atestată documentar, 1214-2014. Astăzi, după numai cinci ani, aceiaşi factori mă constrâng să repet gestul (...). Eu nu pot bănui unde şi ce voi fi în Sfântul an 2014. De aceea mă străduiesc să închei bine şi repede lucrul şi să tipăresc a doua oară cartea despre Boju (...). Acesta este darul pe care eu îl pot oferi satului în care m-am născut şi m-am format ca om, când el împlineşte 800 de ani, iar eu o zecime din vârsta lui” Augustin Mocanu s-a născut în 1932 la Boju, judeţul Cluj. După absolvirea Facultăţii de Filologie din Cadrul Universităţii Victor Babeş din Cluj, în 1957, este profesor la Grupul Şcolar Gheorghe Pop de Băseşti (unde a fost şi director) până în 1997, când se pensionează şi se mută la Slobozia (Ialomiţa). Aşa se explică aria extinsă a zonelor folclorice pe care le acoperă lucrările sale. Şi pentru că în septembrie îşi aniversează ziua de naştere, îi urăm, împreună cu tot colectivul de redacţie şi toţi sălăjenii lui dragi, La mulţi ani, cu sănătate şi multă putere de muncă! La final, o poezie a domniei sale, în stil popular, de pe coperta a IV-a a volumului: „Dusu-m-am şi m-am tot dus/ De la Răsărit spre-Apus./ Mânat de vânturi şi ploi,/ N-am mai vinit înapoi./ Când trupu nu mai putu,/ Trimisu-mi-am sufletu’/ Singurel şi fără glas/ Să vie la Voi de mas./ A plecat, darn u s-a-ntors…/ Vremea s-a gătat de tors/ Şi-am rămas pe căi, pustiu,/ Şi-acasă nu pot să viu;/ Şi-am rămas pe căi, departe,/ Şi-azi mă-ntorc la Voi prin Carte”. Aşteptăm cu interes şi alte “întoarceri” prin carte ale distinsului dascăl şi etnolog Augustin Mocanu… * Poesis Internaţional, Nr. 5, iunie 2011. La rubrica „Editorial” semnează Dumitru Păcuraru („Regionalizarea culturii, cultura regională”), Claudiu Komartin („Viszerale Reaktion”) şi Ioan S. Pop („Adevăruri din viitor”). La rubrica „Invitat” îl avem pe poetul polonez Tadeusz Różewicz, prezentat şi tradus de Claudiu Komartin. La „Poemul de colecţie”, Angela Marinescu cu Poemul cel mai de jos tradus în germană de Kerstin Ahlers. Secţiunea „Portret” îi este dedicată memoriei poetului Constantin Virgil Bănescu, stins din viaţă la 12 august 2009, la vârsta de 27 de ani. La rubrica „Cronică”, Nicoleta Cliveţ scrie despre antologia postumă a lui C.V. Bănescu, Zidul de mătase (Ed. Max Blecher, Bistriţa, 2011). Tot la „Cronică”: Florin Caragea scrie despre Radu Vancu, Amintiri pentru tatăl meu (Ed. Vinea, 2010); Teodora Coman scire despre volumul Andrei Rotaru, Ţinuturile sudului (Ed. Paralela 45, 2010); Dan-Liviu Boeriu despre romanul lui O. Nimigean - Rădăcina de bucsau (Ed. Polirom, 2010); Veronica-Alina Constănceanu despre Exilaţi în amintiri, o carte non-fiction scrisă de doi autori, Nicolae Iliescu şi George Cuşnarencu; Octavian Soviany despre Walter Benjamin - Copilărie berlineză la 1900 (trad. de Andrei Anastasescu, Humanitas, 2010); Claudiu Komartin despre antologia bilingvă de poeme Homer la periferie a lui Dragan Jovanović Danilov; Naomi Ionică despre Dorin Tudoran – Pisicuţ (Somnografii) (Ed. Paralela 45, 2011); în sfârşit, Ion Mureşan scrie despre Cartea de aur şi iederă (Ed. Paralela 45, 2011) a lui George Vulturescu. La secţiunea „Debut” îl avem pe Cosmin Cârlova cu fragmente din romanul Voia. În rest, teatru (fragment din Insula lui Gellu Naum tradus în spaniolă), un text al lui Ioan S. Pop tradus în italiană („Muzeul inteior”, text inclus în volumul Podul, Ed. Cartea Românească, 2000), eseuri de Radu Vancu, Felix Nicolau şi Radu Andriescu (ale celor din urmă, în traducere engleză), şi multă, multă poezie, scrisă de autori străini traduşi în româneşte şi de autori români traduşi în diverse limbi (de pildă, Virgil Mazilescu este tradus în engleză). Încă un număr de excepţie, aşa cum ne-a obişnuit revista Poesis internaţional, sora mai tânără şi mai cosmopolită a revistei Poesis din Satu Mare. * Verso, Nr. 97, iunie 2011. Din sumarul acestui număr al revistei clujene: Andrei Marga – Degradarea învăţământului în România actuală; poezii semnate de Volodia Macovei şi Marian Boboc; Alexandru Vlad – Ultima discuţie (fragment de roman); Călin Cristian Pop – Metoda carteziană a proporţiilor şi infinitul; Ioan Buduca – Pistis şi gnosis; Lavinia Margea – Masacru şi genocid. Violenţa de masă în secolul XX; Antoine de Baecque – Secolul comunismului şi al cinematografiei (trad. din franceză de Edith Erdŏs); Mircea Diaconu – Fenomenul Tiff – 2011; Mircea Handoca – Alma Mater; Ovidiu Pecican – Respect versus adulaţie. Din curprinsul numărului anterior (95, mai 2011) semnalăm un amplu Dosar Dan Damaschin (coordonat de Luigi Bambulea), în care au scris despre poet, în trecut sau mai recent: Ion Mureşan, Alexandru Cistelecan, Iulian Boldea, Andrei Moldovan, Ion Negoiţescu, Marian Papahagi, Paul Aretzu, Octavian Soviany, Gheorghe Grigurcu, Roxana Sorescu, Petru Poantă, Cezar Boghici, Şt. Aug. Doinaş, Cătălina Cadinoiu, Maria Dinu, Anamaria Blănaru, Florin Caragiu, Petrişor Militaru, Andrea Hedeş, Viorel Mureşan, Luigi Bambulea. Consemnăm despre poetul Dan Damaschin: „Singurul poet pe care îl cunosc născut ca să fie poet este Dan Damaschin. În rest, cam toţi mimăm poza romantică a singuraticului, însă, imediat ce rămânem singuri acasă mai bine de două ceasuri, nu dăm rând ca să ieşim şi să ne amestecăm în mulţime” (Ion Mureşan); „Nu există, cred eu, un alt poet cu o percepţie atât de acută a apocalipticului, ca Dan Damaschin (…)” (Şt. Aug. Doinaş). „Dan Damaschin e un poet pentru care creaţia nu se sfârşeşte nici în joc şi nici în retorică: ea angajează în modul cel mai adânc fiinţa celui ce scrie” (Marian Papahagi). D.H.

Autor: Daniel HOBLEA