Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Malaxorul cu tăceri, absenţe şi aniversări

Malaxorul cu tăceri, absenţe şi aniversări

Iulie 2011

■ Adriana Lisandru, despre ea, niciodată • sur elle, jamais, Ed. Grinta, Cluj Napoca, 2010. E vorba, évidemment, de un volum biling, tălmăcit în franceză de poeta şi traducătoarea Letiţia Ilea, prefaţat de poetul şi criticul literar Tudor Cristea şi ilustrat grafic de Vlad Turburea. Despre poeta braşoveancă Adriana Lisandru s-a scris în revista Caiete Silvane şi i s-au publicat, anii trecuţi, două grupaje de poeme (aşteptăm altele!). În plus, ea a fost prezentă la Zalău, la una din ediţiile Zilelor revistei Caiete Silvane (o tempora...), ocazie în care ne-a dăruit, cu dedicaţie, volumul ei de debut, De-a baba oarba (Ed. Arania, Braşov, 2007). Mărturisim că, de atunci, poezia ei n-a încetat să ne tulbure şi, deopotrivă, să ne fascineze. Ne declarăm, fără rezerve, printre cititorii constanţi ai creaţiei sale poetice. De o bună bucată de vreme, am descoperit câteva site-uri literare care găzduiesc multe din poeziile ei. Ceea ce intuiam, s-a adeverit: poeta Adriana Lisandru are mulţi cititori pasionaţi, nu doar în bătătura ţării, ci şi risipiţi pe uliţele „satului planetar”. Un astfel de cititor, dar „mai-ştiutor” (cum ar spune filosoful Mihai Şora), decât noi cel puţin, într-ale interpretării, s-a dovedit a fi Tudor Cristea, care iată ce scrie, printre altele, în Cuvântul înainte la noul ei volum: „Adrianei Lisandru scrie o poezie feminină prin excelenţă, sensibilă şi învăluitoare, străbătută, într-o varietate a atitudinilor ce evită extremele şi posturile agresive, de o discretă undă metafizică. Dar poezia ei e departe de a fi una simplă. Dimpotrivă, asumându-şi feminitatea simţirii şi aspiraţiilor, neliniştilor şi înfiorării, poeta caută (şi găseşte) un stil personal, rezultat din sinteza între înclinaţia către poetizare şi metafizică a liricii feminine neomoderniste (...) şi evidenţa faptului că poezia evoluează, la noi, către un fel de mic realism al cotidianului preponderent urban, sordid, alienant şi, nu o dată, agresiv şi sufocant (...)”. Şi la final: „ Despre ea, niciodată este cartea unei poete veritabile, cu sensibilitate puternică şi cu un timbru liric original. O izbândă fără surle şi trâmbiţe, dar decisivă, a autoarei şi a poeziei”. Ah, cât am fi vrut să scriem noi, primii, aceste ultime cuvinte! Dar mai bine să dăm cuvântul poeziei, în faţa căreia păleşte orice comentariu, oricât de inspirat ar fi: „toamna o stoarce din mers/ ca pe un strugure/ pumnul/ sub tâmple-i albesc întâmplări/ un osuar/ unde numai umbra coboară/ să aprindă o candelă // în locul inimii duce/ un ochi larg deschis/ el nu ştie să plângă/ nu ştie/ el e fântâna unde cel trudnic/ îşi umple carafa de drum/ ciobul în care-şi zăreşte/ oboseala iubirii furişe // ţi-a putrezit glasul pierduto/ a lăstărit lutul de când te aşteaptă/ iar tu/ te opreşti de-o mirare în poarta luminii/ îţi faci cruce cu toamna/ şi tremuri” (cea fără nume). ■ Ioan F. Pop, Poemele absenţei, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011, Colecţia „Poeţi contemporani”. După cum precizează autorul pe pagina de gardă, acest volum este ediţia a II-a, revizuită şi cu titlu nou a volumului Pedale de hârtie (Ed. Dacia, 1994). Poet şi eseist de sorginte sălăjeană, dar de formaţie intelectuală clujeană, Ioan F. Pop a fost prezentat, intervievat şi publicat în paginile Caietelor Silvane, aşa încât nu vom reveni asupra datelor sale bio-bibliografice. Salutăm apariţia Poemelor abesenţei, al cincilea său volum de versuri, pe care, oximoronic, le-am putea numi poemele prezenţei, dacă ne gândim la ritmul în care îi apar cărţile în ultimii ani. Pentru cititori am ales poemul care încheie volumul, reprodus de altfel şi de autor pe coperta a IV-a, poem ce reflectă dubla sa formaţie, teologică şi filosofică (poetul preferă să scrie, în interiorul cuvintelor, după vechea grafie, cu „î”, dar, să ne ierte, noi vom transcrie poemul cu „â”): „coridoare inexistente,/ închipuiri de pe margine, îndemnurile acestea/ care ne duc dintr-o rătăcire în alta./ doar tu stai cu privirile uitate pe norii dărăpănaţi,/ pe rămăşiţele crescute pe dinăuntru./ peste zări mai plutea doar prezenţa acelei absenţe. // dar s-o lăsăm (spui),/ aici nu e decât marginea la care vine fiecare cuvânt/ şi spune:/ totul porneşte de la mine şi se întoarce victorios/ împotriva mea./ (căci la început am fost doar un fel de sfârşit,/ iluzie şi deşertăciune). // văzând toate acestea,/ îmi vine să spun precum înţeleptul acela uitat:/ decât să vorbesc despre ceea ce nu pot încă tăcea,/ mai bine aştept un anotimp în adâncul pământiu/ al cuvintelor” (mai bine aştept în adâncul cuvintelor). Fireşte, pour les connaissances, ar fi superfluu să devoalăm identitatea „înţeleptul acela uitat”... Însă, pentru că numărul celor ce mai au lecturi serioase descreşte vertiginos, îl vom „deconspira”: e vorba de Ludwig Wittgenstein, care îşi încheia, apoftegmatic, Tractatus logico-philosophicus cu următoarea formulare: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. ■ Ioan F. Pop, Tăceri de la margine, Ed. Gutenberg – Târgu Lăpuş, Ed. Dacia XXI – Cluj Napoca, 2011. Acest volum, de eseuri şi studii, îi este dedicat regretatului Radu Enescu (care, după mărturia lui Ovidiu Cotruş, a fost elev, la Braşov, al lui Emil Cioran, în singurul an când acesta a fost profesor de filosofia la Liceul „Andrei Şaguna”), om de cultură ce a avut o influenţă spirituală considerabilă asupra autorului. E de-ajuns să parcurgi titlurile textelor din Tăceri de la margine, pentru a te apuca să citeşti această carte şi, apoi, „prins” de ea, să nu o mai laşi din mână. Iată câteva: Scriu cu credinţa că Dumnezeu ştie citi, Şansa centralităţii mele rămâne provincia, Realismul ficţiunii, Prostia ca paradigmă, Evreitatea în doi prieteni şi câteva cărţi, Generaţia `90 faţă cu eternitatea etc. Şi ca să „pregustaţi” din savoarea acestui volum incitant, vom cita începutul primului text, ce urmează Cuvântului înainte al autorului: „Scriu tot mai absent, cu îngerul tot mai greu în cârcă. Mă duc la oglindă, epiderma ei a şters tot albul din negru, tot negrul din alb. Surdă şi mută, carnea ei a devenit o vagă amintire. Oglindă, oglinjoară, unde-i vestitul scrib, acel înger cu aripi de cârpă? În oglindă, deocamdată, se perindă zgomotos doar un fel de nimic...” Dacă îndărătul poetului Ioan F. Pop îl întrezărim pe eseist, în mod reciproc, prin toate „interstiţiile” eseurilor sale iradiază inefabilul poeziei. ■ Ana Grigor, Liana Pop, Teodor Ardelean – 60, Baia Mare, 2011. E vorba de un documentar bibliografic aniversar, dedicat lui Teodor Ardelean şi editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, al cărei director – din 2001 – este cel aniversat. Autoarele sunt bibliotecare în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică şi Documentară al Bibliotecii „Petre Dulfu”. Teodor Ardelean s-a născut în 1951, în satul Moigrad-Porolissum, comuna Mirşid, judeţul Sălaj. Este absolvent al Facultăţii de istorie-filosofie, Secţia filosofie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În 2008 îşi ia doctoratul cu teza Limba română şi cultivarea ei în preocupările ASTREI. Activitatea sa publică – socială, politică şi culturală – este prodigioasă (numai spaţiul acordat în carte diplomelor, premiilor şi distincţiilor obţinute de el ocupă 15 pagini). A scris volumele: Fariseii lui Iehova (Ed. Politică, Bucureşti, 1983); Din Hiperboreea... în Iberia: Primele biblioteci româneşti în Spania (Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, 2007); Limba română şi cultivarea ei în preocupările ASTREI (Ed. Limes, Cluj Napoca, 2009). De curând a fost aniversat şi la Zalău, în cadrul evenimentului „Sălăjeni la ei acasă”, prilej în care a fost lansat dicţionarul bibliografic „Sălaj –oameni şi opere” (Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011), editat de Biblioteca Judeţeană „I. S. Bădescu”. La rândul nostru, îi urăm dlui Teodor Ardelean, pe mai departe, spor în toate şi La mulţi ani! ■ Vasile Rusu, Un sălăjan din Sibiu (2 vol.), Ed. Alma Mater, Sibiu, 2011. Autorul s-a născut în satul Ciocmani, comuna Băbeni (jud. Sălaj), în 10 iunie 1936 După cum mărturiseşte în motto-ul volumului II: „Deşi trăiesc de peste 60 de ani în Sibiu, sufletul meu se preumblă pe Someş”; de altfel, el vine periodic în Zalău pentru a-şi lansa cărţile, (cel mai recent a fost prezent aici cu prilejul lansării dicţionarului bibliografic amintit mai sus, fiind aniversat cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani). Din prefaţa volumului II aflăm că „şi-a dedicat cea mai mare parte din viaţă muncii la catedră”, în ultimele două decenii fiind profesor de limba şi literatura română la Şcoala „Mihai Eminescu” din Sibiu. Iată câteva din cărţile scrise de Vasile Rusu: Românii din Marpod (Sibiu, 1999); Satire şi Safire (Sibiu, 1999); Eminescu – dragostea mea (Sibiu, 2000); Eminescu – Poetul suferinţei (Sibiu, 2001); Pedagogul Lucian Bologa şi psihologia vieţii religioase (Sibiu, 2002); Eminescu şi detronarea lui Cuza (Sibiu, 2004); Tribuna sibiană la 120 de ani (Sibiu, 2004); Poarta Anotimpurilor (Sibiu, 2006); Adevărul ucide! (Sibiu, 2007). În prefaţa volumului I, scriitorul Radu Theodoru caracteriza personalitatea lui Vasile Rusu astfel: „Poetul, prozatorul, eminescologul, istoricul şi criticul literar Vasile Rusu îşi înscrie volumele tipărite în fluxul contemporan de valori, conferindu-le note de profunzime şi responsabilitate, caracteristice cărturarilor transilvăneni”. La mulţi ani, domnule profesor Vasile Rusu! (D.H.) ■ Apărut „la termen”, numărul 6/101, iunie 2011, al revistei piteştene de cultură CAFENEAUA LITERARĂ, îşi conservă formula editorială familiară, marcă a seriozităţii deja confirmate a colectivului redacţional avându-l la timonă pe cunoscutul poet şi eseist Virgil DIACONU, directorul revistei, care semnează materialele de la paginile 1,2 şi 3; este vorba de prezentarea, sub titlul Poetul şi puterea, a unui extras din cartea scriitorului-jurnalist Valentin TALPALARU „Academioa de la Suceava şi Schola latina de la Cotnari”, precum şi Cronica de cafenea, sub titlul „Literatura Antares”. Semnează în paginile acestui nunăr Gheorghe GRIGURCU continuarea din numărul 5 a eseului („Poezia lui Ştefan Augustin Doinaş” ), Adrian Dinu RĂCHIERU (despre poetul Adrian Alui Gheorghe), Mircea HANDOCA (studiu despre Mircea Eliade), Ştefan Ion GHILIMESCU (Testamentul lui Ion Ciorănescu), Florentin POPESCU (Gabriel Stănescu, „americanul”), Valeria MANTA-TĂICUŢU (Trădătorul din Galaţi), Iordan Datcu (Limba română vorbită în afara României), Maria-Camelia MANEA şi Constantin MANEA (Omul şi Dragonul). Poezia este prezentă datorită poeţilor de limbă franceză KHAL TOABULLI (din Mauritius) şi CLAUDE OLLIVE, în traducerile Niculinei Oprea şi Letiţia Ilea, precum şi de poetul Ion Toma IONESCU. Aşa cum ne-am obişnuit, partea de mijloc al revistei este rezervată artelor plastice, reproduceri color ale unor lucrări, de această dată aparţinând elevilor Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, cu o prezentare semnată de Ion PANTELIE. (V.T.)

Autor: Daniel HOBLEA, Viorel TAUTAN